Natura, mult verde si prospetime departe de Bucuresti

Copila fiind adoram sa ma asez pe sezlongul vechi cu panza patata de vreme si lemnul scorojit al bunicii, in zilele de vara calduroasa, la umbra nucului tanar din curte. Cum intrai pe poarta in partea dreapta o mana de iarba acoperea acea bucata din gradina din nordul Bucurestiului, iar pe langa gard se gaseau diverse flori si cativa pomi fructiferi. De multe ori ma descaltam si stateam cu picioarele pe iarba verde, adulmecand mirosul trandafirilor. Stateam acolo si citeam ore in sir, uitam de mine, de lume, de tot. Calatoream alaturi de personajele principale ale cartilor pe care le citeam si uneori lasand cartea pe piept, dupa ce priveam cu zambetul pe buze cateva minute cerul albastru, inchideam ochii si visam la cum va fi viata mea cand voi fi mare.

Uneori, indrazneam sa povestesc celor din jurul meu, despre cum va fi viata mea de adult, si cel mai des vedeam sprancene ridicate, expresii faciale nemultumite si chiar comentarii de genul: ‘Si unde o sa tii tu calul ala? La bloc? Tu crezi ca viata la tara e asa usoara? Mai bine baga-ti mintile in cap si vezi-ti de scoala!’, simteam dispretul la adresa viselor mele si neincrederea. Dar cu toate astea, visele mele erau mai vii, mai colorate si mai mari. Am inteles inca de pe atunci ca unele lucruri e bine sa le tii pentru tine si sa te bucuri tu de ele, in imaginatia ta, pana cand ele vor deveni realitate.

Photo by Katie McNulty from Pexels

Nascuta si crescuta in Bucuresti, mai mult la bloc, nu am inteles niciodata de ce ma simt atat de atrasa de natura, de verde, cum de ador mirosul pamantului ud si sa ma plimb in picioarele goale prin iarba, pe pamant sau chiar si pe bucatile de beton de prin curte. Ma atrageau animalele, si chiar aveam o comunicare profunda cu ele, simteam ca imi vorbesc, iar cand eu vorbeam cu ele, simteam ca ma inteleg.

Mica noastra livada

Imi amintesc cand am fost prima oara la tara, la o prietena de familie si cum ma simteam in largul meu, imi placea sa merg cu vaca la pascut, tin minte ca abia asteptam sa vina ziua mea, pentru ca faceam cu schimbul si chiar imi placea sa o si mulg si sa beau laptele proaspat fiert. Imi amintesc cum urmaream ore in sir fiecare miscare a calului, imi placea sa il privesc fix in ochii lui mari si aposi, iar cand eram in caruta, mai ales atunci cand se strangea fanul de la camp, si veneam cu el acasa, cocotata pe malderul de paie, la inaltimea aceea, ma simteam atat de aproape de cer, simteam ca zburam liber, precum pasarile.

In timp ce scriu acest articol 🙂

In drumul meu spre casa am fost inspirata de natura, mereu cu un gand la cum ar fi daca viata mea s-ar petrece intr-un sat, daca as avea o casuta mica, o livada cu pomi fructiferi, cel putin un catel negru si o pisica alba, pasari in curte, un leagan de lemn si libertatea sa fiu eu.

In leaganul meu de lemn acum 2 saptamani, de aceea sosetele si pantalonii lungi

Ideea cum ca la tara nu sunt conditii este depasita. Avem si WC in curte, dar si in casa. Putem sa facem dus in curte vara cu apa incalzita de soare si senzatia e de nepretuit, dar si in casa. Cand vine vorba de spalat rufe sa nu iti imaginezi ca merg la rau si frec hainele de pietre, ci folosesc ca si atunci cand stateam la bloc, masina automata de spalat rufe. Pentru ca stateam intr-un apartament mic in Bucuresti, am decis acum cativa ani sa luam o masina de spalat rufe cu uscator, spatiul pentru uscat fiind foarte mic, ca sa nu zic inexistent. Acum uscatorul e perfect pentru perioada de iarna, iar vara ador sa usuc hainele la soare in curte. Si, desi ador sa caut variante mai ecologice cand vine vorba de spalat rufele, uneori testez produsele de ultima generatie in materie de detergenti.

Persil Deep Clean discs 4 in 1 si Persil Deep Clean Gel Universal Persil

De aproximantiv 10 luni fac parte din comunitatea BuzzStore, o „comunitate de lideri de opinie (BUZZeri), a caror parere conteaza atat pentru cei cu care intram in contact zi de zi in mod direct sau prin retelele de socializare, cat si pentru dezvoltatorii de noi produse si servicii.” Ca si membru al comunicatii primesc spre testare, cele mai noi produse si servicii lansate pe piata, in functie de profilul meu de consumator. Iar acest lucru se face foarte usor si de la tara, pentru ca am internet, pot posta si transmite informatii pe retelele mele de socializare despre aceste produsele testate, in cazul in care imi plac evident. Produsele sunt transmise prin curier, rapid si facil. Cat despre aceste doua produse Persil Deep Clean, Persil discs 4 in 1 si Gel Universal Persil, am numai cuvinte de bine. Noua formula Persil are o combinație unică de enzime care pătrunde in profunzimea petelor chiar și la temperaturi scazute de pana la 20°C, indepartand și cele mai încapatanate pete, asigurand şi un consum de energie redus pentru spalatul hainelor. Cum spuneam sunt preocupata si de protejarea mediului înconjurator, m-a bucurat sa descopar ca Persil foloseste o cantitate redusa de plastic pentru ambalaj ce ajuta la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, sustinand un viitor mai verde pentru noi toti. Pe langa faptul ca beneficiază de ambalaje reciclabile, invelisul capsulelor Persil este 100% solubil in apa.

Produse din campania celor de la @BUZZStoreRomania in colaborare cu @AskTeamClean 
#BuzzPersilDeepClean #BuzzPersilRomania

Revenind la viata la tara, nu mi-am imaginat niciodata ca viata trebuie sa fie grea, de ce as fi facut-o, visele pareau naive si copilaresti, dar undeva in ele se ascundeau posibilitati nelimitate. Am vizualizat viata la tara, cu partea romantica a lucrurilor descrisa mai sus, dar imi asum si recunosc ca exista si aspcete mai putin romantice. Drumuri de tara pline de gropi si de praf in zilele secetoase, si munti de noroi in zilele ploioase, lipsa parcurilor si a supermarcheturilor la fiecare pas, trezitul de dimineata pentru a da drumul si de mancare la pasari si la animalutele din ograda. Munca pamantului, daca vrei sa mananci un fruct sau o leguma de la tine din gradina. Am auzit de multe ori ca poate fi o problema si lipsa mall-urilor, a cinematografelor sau a restaurantelor pentru anumite persoane, pe mine asta nu m-a deranjat insa niciodata. Ce este drept e ca cel mai greu sa ajungi la spital, o policlinica sau o clinica particulara daca ai nevoie de analize sau tratament, asta comparativ cu momentul in care locuiam in Bucuresti, dar si pentru asta se gasesc solutii, iar viata la tara ajuta si la preventie.

Photo by Adi Coco from Pexels

Daca inca nu ti-ai dat seama din cele relatate mai sus, unele din visele mele nebunesti de copil, adolescent si chiar adult, s-au indeplinit. M-am mutat la tara, intr-un sat la 100 de km de Bucuresti. Lucrez de acasa, full time din Martie 2020, iar acum un an si jumatate puteam doar sa visez ca acest lucru poate fi posibil, compania de IT la care lucrez abia facea demersuri timide spre a facilita Lucru de acasa pentru cateva zile pe luna. Aveam un plan care sa ma ajute sa fac tranzitia catre viata la tara, dar stii vorba aceea „Spune-i lui Dumnezeu planurile tale, si o sa rada :)”. Ei bine, da, a ras si mi-a aratat ca planul meu de 10 ani nu era pentru mine, cumva mi-a demonstrat inca odata ca noi suntem cei care nu putem vedea posibilitatile, din cauza propriilor limitari.

Demolarea sobei, defecta si un real pericol

La casa fost nevoie de retusuri mai mari sau mai mici, pentru a crea locul potrivit pentru noi, si a transforma acest mic colt in acasa pentru moment, pana cand vom construi casuta despre care iti pomeneam anterior. Pentru mine evenimentele petrecute in ultimul an si jumatate in lume si in tara noastra, au adus in fata adevaruri triste, despartiri dure, izolare, distantare, moarte, dar si reorganizare. M-am intors catre mine mai mult, si mi-am cautat mai mult de sanatate, am facut curatenie in dulap, dar si printre oamenii toxici ce existau in viata mea. A fost nevoie sa imi schimb radical stilul de viata, dar am fost si promovata la locul de munca, am contribuit mai mult si am putut sa schimb si sa aduc mai multa valoare, atat pentru mine, cat si pentru companie si colegii mei. Si am facut acest lucru prin pasiune si dedicare, prin ceea ce stiu, am studiat si m-am pregatit an de an. Am simtit ce inseamna aprecierea, atat din partea sefilor, cat si din partea colegilor.

Al nostru pui de paun

Am avut mult timp pentru mine, pentru sotul meu si pentru relatia noastra. Si mi-am dat voie sa fac si ce imi place, chiar daca am avut teama ca nu sunt destul de buna, nu am experienta, nu am mai facut x sau y lucru. Am facut si atat. Ca si acest articol, mi-am adunat gandurile, ideile si le-am asternut asa cum am stiut si am putut.

Asadar doar cerul este limita 🙂

Daca ti-a placut nu ezita sa apreciezi articolul, eu promit sa revin cu alte povesti din Drumul meu spre casa.

Numai bine!

Despre dependenta

ID-100137119.jpg

Photo by David Castillo Dominici.

Ma lupt de ani de zile cu dependentele mele:  de mancare, de a le face altora pe plac, de a fi fiica, sora, prietena sau colega perfecta, de a fi iubita si apreciata, si caut in jur validare. Am obsesia lucrului bine facut si mereu fac totul cu simt de raspundere, dar pana nu mi se spune ca si cat de bine am facut nu simt ca am facut destul.

Probabil ca daca sap adanc in copilaria mea o sa inteleg ce ma face sa am atat de putina incredere in ceea ce stiu eu ca fac bine si de ce intotdeuna ceea ce spun ceilalti, este mai important in mintea mea, decat ceea ce cred eu.

Constant duc o lupta cu mine. Cand sunt puternica si stiu cat de multe pot face si cat am realizat pana acum, cand sunt o copila speriata de propria umbra, ce cauta alinare in bratele oricui i-ar oferi un pic de atentie. Permanent fluctuez intre cele doua stari.

Uneori dependenta de sentimente este cea mai greu de depasit. Avem impresia ca daca oamenii din jurul nostru nu ar mai fi sau nu ne-ar mai impartasi sentimentele ne-ar putea darama precum castelele de nisip peste care trece apa marii. Teama este atat de mare incat devenim dependenti. Uneori ne este rau sa fim in preajma unor oameni, dar nu ne putem dezlipi. Uneori parintii, fara sa isi dea seama ne fac dependenti de ei, alteori prietenii, sotii sau sefii. Oricare ar fi dependenta, nu ne este de folos. Ne rapeste libertatea si linistea sufleteasca.

Traim cu frica ca vom pierde ceea ce cu greu am dobandit si ne tinem strans ca nu cumva sa apara cineva sa ne ia premiul. In viata trebuie sa existe un echilibru si o detasare in acelasi timp. Fiecare trebuie sa isi cunoasca valoarea si sa stie cat de mult merita. Trebuie sa lasam vocile din exterior sa faca zgomot, dar sa nu dansam pe muzica lor. Vocea interioara trebuie sa fie mereu mai puternica decat vocile din exterior. Inima stie mereu ce este mai bine si unde trebuie sa lucram.

Pentru a ne desprinde de dependenta trebuie sa ne conectam la noi, la vocea inimii, sa meditam, sa o intrebam si mai ales sa o ascultam. Ea mereu stie mai bine decat oricine ce avem nevoie si incotro sa ne indreptam.

Intr-o relatie de dependenta viata este mai degraba un chin. De ce sa traiesti asa cand poti fi liber si alege cum sa fie viata ta, fara ca cineva sau ceva sa dicteze alegerile tale!

Azi m-am desprins si mi-am cautat echilibrul si linistea s-a asternut in mine. Nu stiu pentru cat timp, dar sunt recunoscatoare ca imi este bine si nu-mi mai este teama!

Mi-e dor…

ID-100340296

Photo by nenetus.

Mi-e atat de dor de zilele de vara, de vacanta, de liceu si de rugamintile catre parinti sa stam afara pana-n miez de noapte. Mi-e dor sa ne jucam si sa facem galagie pe strada, sa ne ofticam si sa nu ne mai vorbim cateva zile.

Mi-e dor de liceu si de fluturii din stomac cand ne intalneam fata in fata, de profa de geogra si de diriga. Mi-e dor sa chiulesc cu fetele, sa mergem in parc sau la biliard. Mi-e dor de meditatii si de emotii la teza, mi-e dor sa citesc romane romanesti si sa ridic mana la ora. Mi-e dor de mirosul de creta si sunetul mult asteptat al clopotelului cand urmeaza sa te asculte la fizica.

Mi-e dor sa n-am griji, altele decat cum sa-mi aranjez parul sau sa-mi pregatesc copiutele pentru la lucrarea de control. Mi-e dor de locul meu din prima banca de la mijloc. Si mi-e dor de mine. Mi-e dor sa joc baschet cu baietii si mi-e dor sa joc volei cu fetele.

Mi-e dor de balul bobocilor la care mergeam in fiecare an, mi-e dor sa plang ca il vedeam cu alta. Mi-e dor, atat de dor!!!

Am uitat sa zambesc, am uitat ce inseamna emotia. In schimb stiu ce este stresul, il las sa ma invaluie si sa ma tina departe de tot ce este mai frumos in viata mea. Acum avem case, joburi, familie. Nu mai avem timp sa ne jucam, sa zambim si sa fim recunoscatori! Acum ne stresam ca vrem sa ne luam nu stiu ce pat, care e prea mare si nu incape in dormitorul nostru, din apartamentul nostru prea mic! Nu stim sa ne bucuram pentru ce avem, ci ne uitam la ce ne lipseste. Inainte daca aveam bani de inghetata, suc sau seminte eram in al noulea cer, azi ne uitam la banii din cont cu frica, ca o sa dispara, asa ca nu ne mai facem placerile.

Viata noastra se petrece la munca, acolo e universul nostru. Locul pe care il detestam cel mai mult e casa noastra, nu acasa, nu cu familia, prietenii, ci ne impartim viata cu slujba, si o luam cu noi peste tot. Ne vindem viata, familia, prietenii, timpul pe bani. Putini sau multi, nici nu conteaza…

Oare de ce nu ne mai bucuram, asa cum o faceam cand eram copii? Oare ce ne-a rapit sufletele pline de emotii si iubire? Oare de ce ne-am transformat in niste roboti incercanati, lipsiti de viata si fericire? Cine suntem? Si unde ne-am lasat copii din noi? De ce i-am abandonat?

Simt cum imi ingheata inima gandindu-ma ca acolo undeva in lumea asta mare este un copil speriat, haituit, abandonat care nu stie de ce a ajuns acolo si de ce nu vine nimeni sa il ia acasa. A uitat de mult ce inseamna sa fie imbratisat, iubit si sa rada. Nu mai vrea jucarii, vrea doar sa se intoarca acasa, sa simta din nou bucurie, sa lase responsabilitatile, banii si grijile in seama altora. Vrea sa se joace si sa rada, atat!

Copilul asta pierdut in lumea mare isi cauta drumul spre casa, s-a saturat sa fie responsabil si vrea sa se joace, sa deseneze, sa danseze, sa invete lucruri noi, sa citeasca, sa viseze cu ochii deschisi. Nu vrea sa mearga la job, sa faca bani sau cariera! Vrea doar sa poata sa rada in hohote si sa nu-i pese ca lumea se uita urat. Vrea sa mearga pe bicicleta si pe role, vrea sa se imbrace cu blugi rupti si cu tricoul cu vedere la buric. Vrea sa se dea in toate draciile din parcul pentru copii si sa manance inghetata pana il doare in gat.

Vreau sa dorm la pranz si sa ma uit la desene animate, sa ascult muzica cu volumul la maxim si sa tin un jurnal in care scriu cu carioci colorate. Vreau sa-mi pun postere pe pereti si sa ma joc elesticul in fata blocului. Vreau toate astea si vreau sa-i spun acestui copil speriat ca sunt aici si ca il iubesc, si mai ales ca ii dau voie sa fie.

Cine da o tura cu mine?

 

 

 

Cum pot sa-mi cultiv mentalitatea de care am nevoie?

ID-100365351

Alte intrebari care isi cauta raspunsurile. Totul incepe si se termina cu tine. Tu esti cel care stii in adancul sufletului tau ceea ce iti doresti, cum vrei ca viata ta sa arate, care iti sunt talentele si cat de multe poti realiza.

Primul pas: asculta-te, observa-te si urmeaza-te. Prea des urmam calea altor persoane, e drept ca pare mai usor sa calci pe carari batatorite, sa ai deja siguranta ca vei ajunge acolo pentru ca si altii au facut-o. Si iata cum iti dai volumul inimii tale la minim, sau il reduci de tot, ascultand de ceea ce este in exteriorul tau si traind inafara sufletului tau. Si tot mai des te simti nefericit, simti ca trebuie sa lucrezi mai mult, sa castigi mai mult, sa ai mai multi prieteni, sa calatoresti mai mult, sa faci mai mult, doar pentru a nu fi tu cu tine si pentru a nu-ti auzi chemarea interioara, pentru a nu simti durerea ca nu o urmezi.

Intr-o zi cand nimic nu te va mai ajuta sa fugi de tine, te vei opri, te vei cauta, te vei ruga sa iti auzi vocea interioara, si usor usor ea iti va vorbi. Te vei simti vinovat ca nu ai ascultat, dar vocea aceea va fi blanda cu tine si te va face sa intelegi ca acum e singurul moment care conteaza si asa cum iti doresti ea iti va spune toate secretele lumii si iti va darui viata de care fara sa stii ai fugit nebuneste pana acum.

Pasul doi: Atunci cand iti asculti vocea urmeaza-ti calea. Actioneaza! Fara sa te temi ca oamenii din jurul tau, aceia a caror cale ai urmat-o atata timp te vor judeca, te vor uri, te vor blama. Vei fi poate izolat, dar nu vei simti asta, pentru ca iti vei urma calea. Vei fi fericit in singuratate, pentru ca vei realiza ca nu mai ai nevoie de artificii pentru a fi fericit. Pentru ca ai descoperit secretul linistii si pacii interioare. Nu vei mai alerga dupa bani, prieteni si aventuri, pentru ca intelegi ca au fost doar refugii, iar tu acum esti liber si iti urmezi vocea inimii.

Pasul trei: Fericirea si linistea redobandite te vor face sa iti doresti sa imparti cu ceilalti din acest secret. Sa le arati calea spre inimile lor, dupa o perioada oamenii vor vedea schimbarea si isi vor dori sa afle ca ai facut, ce s-a schimbat in viata ta, cum de esti atat de fericit. Si daca simti ca ei vor sa afle cu adevarat, impartaseste-le secretul. Multi nu vor intelege, nu te supara pe ei. Altii vor simti ceva in interior si te vor cauta sa le mai spui, sa le deschizi si lor calea. Nu vei reusi sa o faci pentru ei, dar povesteste-le din experienta ta si asa vocea lor interioara va prinde putere putin cate putin, si intr-o zi cand se asteapta mai putin o vor auzi si o vor recunoaste.

Eu cred ca in viata asta merita sa facem si sa fim ceea ce suntem noi cu adevarat, sa nu imbracam costume si sa nu purtam mastile altora doar pentru ca aceia par sau nu sa aiba succesul pe care ni-l dorim, viata sau familia. Visezi la toate cele scrise anterior? Nu e rau dar fa-o in felul tau. Conform vocii sufletului tau, nu te alinia la standarde impuse, iesi din tipar si traieste TU, cum simti si vrei.

In randurile de mai sus este raspunsul meu la intrebarea din titlu, fiecare ar propriul raspuns! Indemnul meu pentru mine: Gandeste pozitiv! Iubeste-te si Traieste asa cum vrei! Si tot ce iti doresti vei avea!

 

Asteptari

ID-100361395

Astazi a inceput ca un vis, soarele de sus de pe cer imi mangaia fata somnoroasa, am deschis geamul si am respirat aerul proaspat al diminetii, afara se auzeau pasarile cantand asa cum numai ele stiu sa o faca, copii se jucau in drum spre scoala, iar eu am imi exprimam recunostinta pentru minunile acestei dimineti.

Ieri a fost o zi incarcata, cu lucruri frumoase, cu sentimente minunate, dar si cu multa tensiune. Mi-am dat seama cat de mult rau imi fac anumite emotii declansate de anumiti oameni din viata mea. Desi luasem o hotarare referitare la acest aspect si la cum voi gestiona relatiile respective, doar sa vorbesc despre acest subiect ma macina pe interior. Imi declansa atata durere datorata dezamagirii, incat desi incercam sa ma conving ca sunt ok, corpul meu imi dadea semne ca acest lucru nu este adevarat.

Nu am avut incotro si mi-am recunoscut fata de mine sentimentele. Imi doream si ma ASTEPTAM ca de data asta sa fie altfel. Sa ingropam securea razboiului si sa traim fericiti pana la adanci batraneti. Am decis sa iert, sa uit, sa las totul in urma, sa sterg tot ce fusese plin de mazga, sa curat si sa lustruiesc relatia noastra de prietenie. Insa mi s-a dovedit inca odata ca lupul isi schimba parul dar naravul ba. Am tras de relatia asta ani de zile, ASTEPTAND ca ceva sa se schimbe, ignorand semnele ce apareau, iar si iar, incercand sa-mi deschida ochii pentru totdeauna. Imi era greu sa ACCEPT ca totul a fost doar de fatada, ca toate momentele petrecute impreuna nu au contat, ca PRIETENIA nu a existat.

Acum cand scriu aceste randuri retraiesc un pic din tot ce a insemna pentru mine aceasta relatie si ceva imi spune ca nu gresesc cand simt ca daca imi face rau mai bine ma indepartez. Acest lucru in acest moment, uitandu-ma la cerul albastru si ascultand pasarile cantand, imi da un sentiment de pace si liniste. Ca si cum s-a finalizat o etapa importanta si a ramas loc pentru ceva nou, real si sincer.

Astazi am inteles inca odata de ce nu e bine sa ai ASTEPTARI, de ce nu trebuie sa pui oamenii pe un piedestral si sa proiectezi asupra lor imaginea perfectiunii. Oamenii sunt oameni, gresesc uneori, ajuta alteori, se caiesc uneori si nu accepta ca au facut ceva nepotrivit alteori. Oamenii sunt oameni cu calitati si defecte, si unele si altele sunt perfect potrivite pentru ei. Ca oamenii sunt perfecti asa cum sunt, total deacord, insa noi avem impresia ca perfectiunea inseamna sa fii fara cusur. Ei bine nu, azi inteleg ca nu este asa. Si inteleg ca daca ceva nu imi face bine inseamna ca nu trebuie sa il consum. Si aici ma refer la un fel de mancare, un job, o relatie sau o carte pe care am inceput sa o citesc si nu imi place.

Desi in mintea mea am proiectat deja modul cum as vrea sa ies din aceasta relatie si mi-am creat niste ASTEPTARI la cum ma voi simti cand voi face acest pas, inca de pe acum stiu ca nu se va intampla asa cum ma ASTEPT, iar asta stiu sigur ca nu este un lucru rau.

Am inteles ca atunci cand creezi ASTEPTARI esti cel mai usor de dezamagit sau de surprins. Ma bucur ca sunt multe domenii in viata mea in care acest OBICEI nu isi face simtita prezenta, caci as trai probabil o dezamagire continua. Azi am decis sa invat sa nu imi mai fac ASTEPTARI, nu stiu cat o sa reusesc, dar aleg sa o fac.

Azi pur si simplu soarele straluceste mai frumos iar pasarile canta divin.

Traieste fara sa astepti, traieste clipa prezenta!