Autor: drumulmeusprecasa

Sanatate – o alegere sau …

Posted on de drumulmeusprecasa

Sanatatea este importanta, asta spune toata lumea, insa putini suntem cu adevarat constienti de acest lucru. Alegem sa muncim mai mult, sa neglijam orele de somn si de masa, apoi raspundem tuturor solicitarilor din teama de a nu pierde ceva, si uitam ca aveam in plan sa iesim la o plimbare cu bicicleta sau sa facem cel putin 6000 de pasi pe zi. Avem lucruri de facut, mai importante, o sa fie timp si pentru miscare.

Atunci cand m-am mutat la tara, am crezut ca multe din problemele mele s-au terminat, voi manca mai sanatos, gatit de mine si nu de la restaurantele din Mall, cu alimente fie din gradina proprie, fie direct de la taranii din targ, voi sta mai mult in aer liber, voi face cate ceva in curte si iata cum sanatatea mea o sa fie din ce in ce mai buna. Dar ce sa vezi, realitatea nu se pupa cu imaginatia. Faptul ca acum biroul meu este acasa si ca imi fac munca din propriul camin, de la tara, nu a facut minuni.

August 2020 – Prima recolta din livada

Am avut norocul ca in aceasta perioada grea, pentru foarte multa lume, rolul meu in cadrul companiei la care lucrez sa se schimbe, sa am mai multe oportunitati sa fac ceea ce imi place, si sa am noi responsabilitati, si DA, toate astea au venit cu ceva mai multa munca, mai multa implicare si ceva mai mult stres, cel putin in prima faza. Am descoperit ca mutata fiind la tara, si lucrand din biroul organizat in casa, in primul rand nu mai fac miscare, inainte aveam biroul aproape de apartamentul unde stateam in Bucuresti, cam la 20 de minute de mers pe jos. Si nu de putine ori, alegeam sa fac acest drum la pas si dimineata si seara. Apoi la birou, eram de multe ori in miscare, insa toata astea incepand sa lucrez de acasa au incetat.

Cu noi responsabilitati, o perioada, am simtit cum trebuie sa petrec mai mult timp sa invat si sa construiesc conform noilor idei, am facut ore in plus, uitam sa imi iau pauza de masa si sa ma ridic pur si simplu de la birou, sa fac cativa pasi. Apoi a venit vara, si cu ea unele stari ciudate, investigand se parea ca sunt afectata de alergiile de sezon. Ciudat, mi-am spus eu, neavand niciodata in trecut probleme, insa trecand printr-o operatie cu 2 ani in urma (despre care o sa povestesc la un moment dat aici) am crezut ca poate acesta sa fie un declansator.

Au urmat alte probleme de sanatate, stres, probleme de natura personala, si toate acestea au tot continuat, ca un semnal mare de alarma. Trebuia sa fac ceva, toate alarmele sunau si eu le dadeam snooze, le ignoram sau cu toate ca durerile fizice erau de nesuportat, reuseam sa merg mai departe fara sa acord cea mai mica atentie. Toate astea pana cand am ajuns la un pas de soc anafilactic. Acel moment cand realizezi ca al tau corp urla dupa atentia ta, se umfla si nu te mai lasa sa faci nimic pana nu ii acorzi atentie.

Septembrie 2020 – Prima serie de curcani

A fost nevoie sa fac mai multe seturi de analize si sa ma uit atent la mine, la corpul meu, sa il ascult si sa prioritizez. Mi s-a spus ca am anumite intolerante, pe care nu le cunosteam, acum cand mananc, de exemplu, ceva ce nu imi face bine, recunosc simptome cu care m-am confruntat toata viata, dar cu care ajunsesem sa traiesc, considerandu-le parte din mine, asa ma simt eu cand mananc paine alba cu drojdie, imi spuneam si mergeam mai departe. Am fost socata cand am inteles cat de rau imi face. Si multe altele.

Episodul descris, cu socul anafilactic, a fost si momentul in care am decis sa fac niste modificari de dieta, de stil de viata, sa mananc mai rar carne, si aceea daca este de curcan sau pasare crescuta la tara. Am exclus orice fel de lactate, am intoleranta la ele, si nu intelegeam de ce ma simt asa de rau dupa ce le consum, acum stiu. Si evident trebuie sa am grija la alimente de contin gluten si zahar. De aici pana la a avea mai multa grija ce consum a fost doar un pas.

Nu am crezut ca o sa imi placa ‘laptele’ de ovaz, migdale, soia sau alte plante de genul, dar acum le ador si cand am putin timp liber le prepar in casa. Mai departe vreau sa iti povestesc despre bauturile pe baza de plante de la @Naturli pe care le-am primit spre testare intr-o alta campanie de la prietenii de la @Buzzstore (ti-am povestit despre ei si in articolele anterioare), #BuzzNaturli.

Smoothie cu fructe de padure, sirop de agave si Bautura vegetala de Soia cu calciu si vanilie Naturli

In campanie si ei vorbesc despre ‘un prim pas prin care poti fi schimbarea este sa acorzi mai multa atentie alimentelor pe care le alegi de pe raft. In acest sens, din dragoste pentru mediu, au luat naștere produsele Naturli’, 100% pe baza de plante, fara ingrediente de origine animala, care ofera un gust deosebit, acum cu si mai multa admirație fata de planeta.

Bautura vegetala de soia si vanilie are un gust aparte, e formata doar din ingrediente naturale si benefice organismului, precum boabe de soia, aroma naturala de vanilie, orez din agricultura ecologica, dar si adaos de calciu din alge.’ Cu ea am ales sa fac un Smothie delicios si racoritor pentru o seara petrecuta in gradina. Ai mai jos reteta daca ai nevoie de inspiratie:

  • 250g fructe de padure congelate
  • 500g Bautura vegetala Naturli de soia cu calciu si gust de vanilie
  • 1 lingurita lingurita de sirop de agave
Relaxarea de dupa munca la birou

Am ales sa fiu mai blanda cu mediul inconjurator, testand in premiera si bautura vegetala Naturli’ cu ovaz si 0 zahar. Pentru prima data in Romania, bautura vegetala aduce un gust diferit, usor si catifelat, avand in compozitia sa doar ingrediente de inalta calitate. Cu ea am ales sa imi pregatesc un mic dejun delicios, dar sa o folosesc si impreuna cu bautura de cacao cu care imi incep fiecare dimineata.

Mic dejun delicios cu Bautura vegetala Bio de ovaz, fara zahar si fara gluten

@NaturliRomania este un brand @Orkla din 1988, fiind unul dintre primele branduri Plant Based din lume cunoscut la nivel international ca un lider in produsele pe baza de plante. Avand in vedere atentia sporita din ultimul timp a consumatorilor, referitor la mediul inconjurator, produsele Naturli’ au rolul de a indeplini nevoile acestora, datorita gustului deosebit si diferit. Pentru Naturli’ gustul e o prioritate si poate de aceea este un brand atat de iubit in toata lumea.

Revenind la sanatate poate sa fie o alegere ce si cum mancam, cum si cat timp petrecem ca sa ne odihnim si ca sa facem miscare, sau poate sa devina o obligatie a ta fata de tine. La mine din pacate am ajuns in punctul in care daca nu fac ceva urgent consecintele pot fi grave. Stiu ca e mai bine sa previi, dar in ziua de azi, in valtoarea in care suntem cu totii, e nevoie de alarme. Aleg acum mai constient, si imi doresc sa iau masuri acum la primul semnal.

La tine cum e? Cat esti de atent/a la sanatatea ta in fiecare zi? Cat e ea de importanta pentru tine?

Numai bine!

O prima provocare pentru femeie

Posted on de drumulmeusprecasa

Nu aveam inca 13 ani cand am trait cel mai socant moment al vietii mele pana la varsta aceea. M-am trezit intr-o dimineata cu o senzatia pe care nu o mai simtisem niciodata. O ameteala si o amorteala ciudata parca pusesera stapanire pe corpul meu si simteam cum abdomenul imi este foarte incordat, iar o durere ascutita imi traversa mijlocul. Stateam chircita cu genunchii stransi la piept si ma misca dintr-o parte in alta pentru a imi ameliora durerile, insa aveam si o nevoie urgenta sa ajung la toaleta.

Sprijinindu-ma de pereti pana am ajuns in baie, socul a venit atunci cand m-am asezat pe toaleta si am realizat ca se intamplase ceva. Acel ceva despre care auzisem doar soptit pe la colturi la scoala. Fetele de la mine din clasa aveau un club inchis in care eu nu intrasem, eram exclusa, pentru ca mie nu mi se intamplase inca. Franturi de informatii si atat, concret nu stiam nimic. Ma intrebam in gand de ce exista aceea pata de sange si de ce ma simteam atat de rau.

Tot sprijinindu-ma de pereti m-am dus la mama, i-am zis ce s-a intamplat. Imi aduc aminte cum s-a uitat la mine, apoi s-a indreptat catre un dulap din care a scos un pachet mic albastru cu roz pe care scria Always. Si apoi mi-a zis, ‘Cand se termina sa imi spui ca sa iti mai dau altele’. Si asta a fost tot. Nu mi-a povestit ce se intampla cu mine, ca este normal ceea ce tocmai experimentasem, ca urma sa se intample luna de luna. Nu imi aduc aminte sa ma fi intrebat daca ma doare ceva, sau orice. Stiu doar ca am plecat cu acel pachet ascuns la spate, sa nu ma vada fratele meu si l-am ascuns bine in dulap.

La scoala am mai aflat cate ceva, dar imi era rusine sa intreb, asa ca singura mi-am dat seama cum se folosesc si cam atat. Iar cand nu am mai putut sa ma ridic din pat de durere mama mi-a dat ceva pastile pentru asta. Ani de zile ma rusinam cand trebuia sa merg, mai tarziu, la farmacie sa cumpar absorbatele. Iar daca era cineva in farmacie, faceam cale intoarsa, si reveneam cand nu era nimeni. Daca nu se discuta despre asta, clar era ceva rusinos, despre care nimeni nu trebuia sa stie.

Cum spuneam intr-un articol anterior fac parte din comunicatea #BuzzstoreRomania si acum 2 luni au pornit o campanie impreuna cu cei de la Always Romania care spune: ‘Accepta provocarea Always Platinum #ZeroisMoreChallenge si nu neglija nicio oportunitate din fiecare zi!’ Motivul pentru care nu m-am inscris sa particip la campanie a fost fix cel relatat mai sus, faptul ca menstruatie este un subiect TABU. E greu pentru mine sa vorbesc despre ceva atat de intim, si totusi, am ales sa accept provocarea tocmai datorita paragrafului de mai jos.

‘In aceasta campanie  alege sa castigi lupta impotriva oricarui tabu si sa fii una dintre femeile care promoveaza educația menstruala, dar, mai ales, increderea in sine in rândul comunității din mediul online.  Conform unui studiu realizat de Always*, mai mult de jumatate (56%) dintre fete isi pierd increderea in sine in perioada pubertatii, prima menstruatie marcand momentul cu cel mai mic nivel de incredere in sine al lor.  Asadar, alege sa iti inspiri comunitatea si sa transmiti increderea si curajul necesare oricarei fete in perioada menstruatiei!’

*Studiul Always Confidence & Puberty Wave II

M-am teleportat la momentul relatat mai sus, eram fetita de 12 ani si ceva, care primea un pachet de absorbante si atat. Ce fac cu ele? Ce se intampla cu mine? Este ok ca sangerez? Sunt ok? Au fost intrebari care m-au macinat si care mi-am adancit sentimentul de inadecvare, ma simteam defecta, murdara si nu aveam deloc incredere sa intreb ce mi se intampla. De asta, in ultimul moment am ales sa ma inscriu in campanie. Am decis sa zic da provocarii #BUZZAlways, sa imi depasesc limitele, fricile si prejudecatile.

Desi acum vorbesc deschis despre aceasta perioada a lunii si chiar si cu colegii, nu doar cu colegele, si descopar ca lucrurile sunt tratate cu delicatete si intelegere. Femeile dand din cap si zicand, te inteleg, si eu trec prin asta, iar barbatii fiind mai atenti, incercand sa ia daca se poate din presiunea de zi cu zi in acele momente ale lunii. Dar pentru asta a fost nevoie de deschidere, de comunicare si de incredere, ca asa sunt lucrurile si nu este nimic rau cu mine daca sunt in perioada menstruala.

Asa cum spun si partenerii campaniei ‘fiecare zi este plina de oportunitati nesfarsite, iar ca femeie esti dornica sa descoperi locuri noi, obiceiuri noi sau chiar sa te descoperi pe tine! Fie ca vrei sa afli o noua pasiune sau sa iti perfectionezi unele dintre abilitati, este important sa simti ca traiesti fiecare moment al vietii! Iar cu noile absorbante Always Platinum nu e nevoie sa renunti la dorinta de a explora si de a participa la noi provocari zilnice nici chiar in perioada menstruala!

Este timpul sa nu te mai temi sa faci lucrurile zilnice care iti plac, sa savurezi orice moment si sa iti urmezi propriile instincte! Always vine in ajutorul nostru si ne ofera increderea de care avem nevoie chiar si in perioada menstruala! Noile absorbante Always Platinum sunt proiectate cu sistemul Zero Feel, fiind ultra confortabile si sigure:

  • Aripioare moi, concepute pentru a fi blande cu pielea si pentru a evita iritarea.
  • Tehnologia 3D LeakGuard pentru a preveni scurgerile laterale.
  • 1.000 de micro-perne pentru un plus de confort si absorbtie.
  • Design Soft & Fit pentru a se potrivi corpului tau

O sa repet aici: Accepta si tu provocarea Always Platinum #ZeroisMoreChallenge si nu neglija nicio oportunitate din fiecare zi! Ma bucur ca am fost aleasa in aceasta campanie si pot sa pun umarul la aduce un pic de contientizare despre necesitatea de a fi deschisi si de a vorbi despre perioada menstruala si despre nevoile noastre in aceste momente delicate.

Sunt curioasa: Cum a fost experienta ta? Cum iti aduci aminte tu de prima menstruatie? Cum te-ai simtit?

Numai bine!

Natura, mult verde si prospetime departe de Bucuresti

Posted on de drumulmeusprecasa

Copila fiind adoram sa ma asez pe sezlongul vechi cu panza patata de vreme si lemnul scorojit al bunicii, in zilele de vara calduroasa, la umbra nucului tanar din curte. Cum intrai pe poarta in partea dreapta o mana de iarba acoperea acea bucata din gradina din nordul Bucurestiului, iar pe langa gard se gaseau diverse flori si cativa pomi fructiferi. De multe ori ma descaltam si stateam cu picioarele pe iarba verde, adulmecand mirosul trandafirilor. Stateam acolo si citeam ore in sir, uitam de mine, de lume, de tot. Calatoream alaturi de personajele principale ale cartilor pe care le citeam si uneori lasand cartea pe piept, dupa ce priveam cu zambetul pe buze cateva minute cerul albastru, inchideam ochii si visam la cum va fi viata mea cand voi fi mare.

Uneori, indrazneam sa povestesc celor din jurul meu, despre cum va fi viata mea de adult, si cel mai des vedeam sprancene ridicate, expresii faciale nemultumite si chiar comentarii de genul: ‘Si unde o sa tii tu calul ala? La bloc? Tu crezi ca viata la tara e asa usoara? Mai bine baga-ti mintile in cap si vezi-ti de scoala!’, simteam dispretul la adresa viselor mele si neincrederea. Dar cu toate astea, visele mele erau mai vii, mai colorate si mai mari. Am inteles inca de pe atunci ca unele lucruri e bine sa le tii pentru tine si sa te bucuri tu de ele, in imaginatia ta, pana cand ele vor deveni realitate.

Photo by Katie McNulty from Pexels

Nascuta si crescuta in Bucuresti, mai mult la bloc, nu am inteles niciodata de ce ma simt atat de atrasa de natura, de verde, cum de ador mirosul pamantului ud si sa ma plimb in picioarele goale prin iarba, pe pamant sau chiar si pe bucatile de beton de prin curte. Ma atrageau animalele, si chiar aveam o comunicare profunda cu ele, simteam ca imi vorbesc, iar cand eu vorbeam cu ele, simteam ca ma inteleg.

Mica noastra livada

Imi amintesc cand am fost prima oara la tara, la o prietena de familie si cum ma simteam in largul meu, imi placea sa merg cu vaca la pascut, tin minte ca abia asteptam sa vina ziua mea, pentru ca faceam cu schimbul si chiar imi placea sa o si mulg si sa beau laptele proaspat fiert. Imi amintesc cum urmaream ore in sir fiecare miscare a calului, imi placea sa il privesc fix in ochii lui mari si aposi, iar cand eram in caruta, mai ales atunci cand se strangea fanul de la camp, si veneam cu el acasa, cocotata pe malderul de paie, la inaltimea aceea, ma simteam atat de aproape de cer, simteam ca zburam liber, precum pasarile.

In timp ce scriu acest articol 🙂

In drumul meu spre casa am fost inspirata de natura, mereu cu un gand la cum ar fi daca viata mea s-ar petrece intr-un sat, daca as avea o casuta mica, o livada cu pomi fructiferi, cel putin un catel negru si o pisica alba, pasari in curte, un leagan de lemn si libertatea sa fiu eu.

In leaganul meu de lemn acum 2 saptamani, de aceea sosetele si pantalonii lungi

Ideea cum ca la tara nu sunt conditii este depasita. Avem si WC in curte, dar si in casa. Putem sa facem dus in curte vara cu apa incalzita de soare si senzatia e de nepretuit, dar si in casa. Cand vine vorba de spalat rufe sa nu iti imaginezi ca merg la rau si frec hainele de pietre, ci folosesc ca si atunci cand stateam la bloc, masina automata de spalat rufe. Pentru ca stateam intr-un apartament mic in Bucuresti, am decis acum cativa ani sa luam o masina de spalat rufe cu uscator, spatiul pentru uscat fiind foarte mic, ca sa nu zic inexistent. Acum uscatorul e perfect pentru perioada de iarna, iar vara ador sa usuc hainele la soare in curte. Si, desi ador sa caut variante mai ecologice cand vine vorba de spalat rufele, uneori testez produsele de ultima generatie in materie de detergenti.

Persil Deep Clean discs 4 in 1 si Persil Deep Clean Gel Universal Persil

De aproximantiv 10 luni fac parte din comunitatea BuzzStore, o „comunitate de lideri de opinie (BUZZeri), a caror parere conteaza atat pentru cei cu care intram in contact zi de zi in mod direct sau prin retelele de socializare, cat si pentru dezvoltatorii de noi produse si servicii.” Ca si membru al comunicatii primesc spre testare, cele mai noi produse si servicii lansate pe piata, in functie de profilul meu de consumator. Iar acest lucru se face foarte usor si de la tara, pentru ca am internet, pot posta si transmite informatii pe retelele mele de socializare despre aceste produsele testate, in cazul in care imi plac evident. Produsele sunt transmise prin curier, rapid si facil. Cat despre aceste doua produse Persil Deep Clean, Persil discs 4 in 1 si Gel Universal Persil, am numai cuvinte de bine. Noua formula Persil are o combinație unică de enzime care pătrunde in profunzimea petelor chiar și la temperaturi scazute de pana la 20°C, indepartand și cele mai încapatanate pete, asigurand şi un consum de energie redus pentru spalatul hainelor. Cum spuneam sunt preocupata si de protejarea mediului înconjurator, m-a bucurat sa descopar ca Persil foloseste o cantitate redusa de plastic pentru ambalaj ce ajuta la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, sustinand un viitor mai verde pentru noi toti. Pe langa faptul ca beneficiază de ambalaje reciclabile, invelisul capsulelor Persil este 100% solubil in apa.

Produse din campania celor de la @BUZZStoreRomania in colaborare cu @AskTeamClean 
#BuzzPersilDeepClean #BuzzPersilRomania

Revenind la viata la tara, nu mi-am imaginat niciodata ca viata trebuie sa fie grea, de ce as fi facut-o, visele pareau naive si copilaresti, dar undeva in ele se ascundeau posibilitati nelimitate. Am vizualizat viata la tara, cu partea romantica a lucrurilor descrisa mai sus, dar imi asum si recunosc ca exista si aspcete mai putin romantice. Drumuri de tara pline de gropi si de praf in zilele secetoase, si munti de noroi in zilele ploioase, lipsa parcurilor si a supermarcheturilor la fiecare pas, trezitul de dimineata pentru a da drumul si de mancare la pasari si la animalutele din ograda. Munca pamantului, daca vrei sa mananci un fruct sau o leguma de la tine din gradina. Am auzit de multe ori ca poate fi o problema si lipsa mall-urilor, a cinematografelor sau a restaurantelor pentru anumite persoane, pe mine asta nu m-a deranjat insa niciodata. Ce este drept e ca cel mai greu sa ajungi la spital, o policlinica sau o clinica particulara daca ai nevoie de analize sau tratament, asta comparativ cu momentul in care locuiam in Bucuresti, dar si pentru asta se gasesc solutii, iar viata la tara ajuta si la preventie.

Photo by Adi Coco from Pexels

Daca inca nu ti-ai dat seama din cele relatate mai sus, unele din visele mele nebunesti de copil, adolescent si chiar adult, s-au indeplinit. M-am mutat la tara, intr-un sat la 100 de km de Bucuresti. Lucrez de acasa, full time din Martie 2020, iar acum un an si jumatate puteam doar sa visez ca acest lucru poate fi posibil, compania de IT la care lucrez abia facea demersuri timide spre a facilita Lucru de acasa pentru cateva zile pe luna. Aveam un plan care sa ma ajute sa fac tranzitia catre viata la tara, dar stii vorba aceea „Spune-i lui Dumnezeu planurile tale, si o sa rada :)”. Ei bine, da, a ras si mi-a aratat ca planul meu de 10 ani nu era pentru mine, cumva mi-a demonstrat inca odata ca noi suntem cei care nu putem vedea posibilitatile, din cauza propriilor limitari.

Demolarea sobei, defecta si un real pericol

La casa fost nevoie de retusuri mai mari sau mai mici, pentru a crea locul potrivit pentru noi, si a transforma acest mic colt in acasa pentru moment, pana cand vom construi casuta despre care iti pomeneam anterior. Pentru mine evenimentele petrecute in ultimul an si jumatate in lume si in tara noastra, au adus in fata adevaruri triste, despartiri dure, izolare, distantare, moarte, dar si reorganizare. M-am intors catre mine mai mult, si mi-am cautat mai mult de sanatate, am facut curatenie in dulap, dar si printre oamenii toxici ce existau in viata mea. A fost nevoie sa imi schimb radical stilul de viata, dar am fost si promovata la locul de munca, am contribuit mai mult si am putut sa schimb si sa aduc mai multa valoare, atat pentru mine, cat si pentru companie si colegii mei. Si am facut acest lucru prin pasiune si dedicare, prin ceea ce stiu, am studiat si m-am pregatit an de an. Am simtit ce inseamna aprecierea, atat din partea sefilor, cat si din partea colegilor.

Al nostru pui de paun

Am avut mult timp pentru mine, pentru sotul meu si pentru relatia noastra. Si mi-am dat voie sa fac si ce imi place, chiar daca am avut teama ca nu sunt destul de buna, nu am experienta, nu am mai facut x sau y lucru. Am facut si atat. Ca si acest articol, mi-am adunat gandurile, ideile si le-am asternut asa cum am stiut si am putut.

Asadar doar cerul este limita 🙂

Daca ti-a placut nu ezita sa apreciezi articolul, eu promit sa revin cu alte povesti din Drumul meu spre casa.

Numai bine!

5 ani de la ultima postare aici

Posted on de drumulmeusprecasa

Nici nu imi aduc aminte cum de am gasit acest loc uitat de lume, dar mai ales uitat de mine.

Acum cativa ani acest loc a reprezentat refugiul meu. Nimeni nu il cunostea, nu ma cunostea sau putea sa ma recunoasca. Eram nimeni in cautarea drumul meu spre casa. Am recitit fiecare articol si am plans.

Si cand ma gandesc ca totul, dar totul, s-a schimbat atunci cand am citit cartea lui Lee Carol in decembrie 2016, carte care se numea chiar asa Drumul spre acasa, mi se face pielea de gaina. De ce? o sa te intrebi. Ei bine cu un an inainte, in decembrie 2015, incepeam sa scriu primele cuvinte pe acest blog.

Traiam pe atunci departe de lumea mea, fugind cu rusinea, vinovatia, minciunile si mastile ce reprezentau viata mea, intr-o alta tara. Alesesem izolarea si singuratatea in speranta ca o sa mor sau o sa renasc, alte variante nu aveam, nu mai aveam. Asa ca am ales sa mor, sa ingrop masca dupa masca, minciuna dupa minciuna, frustrare dupa frustare si m-am infruntat.

Precum Gladiatorii in arena am omorat fiecare parte din mine ce o credeam defecta, manjita si nedemna. Ma judecam, ma chinuiam si ma raneam si mai mult. Ma adanceam in depresie, mancat compulsiv si ura fata de mine. Daca as fi fost demna de iubire, cineva m-ar fi salvat, cineva m-ar fi vazut, ar fi descoperit ranile mele adanci si m-ar fi ajutat. Dar cum nu eram demna de iubire, meritam sa traiesc in iadul in care se transformase viata mea.

Cand reuseam ceva, ma uitam cu dispret la mine, la cea de dinainte, cea care nu era in stare sa razbeasca, cea care era slaba cand ii era dor de casa, de prieteni si de viata ei. Inger si demon in acelasi corp, biciuit de insulte, regrete si neputinta. Ceva, cineva in capul meu ma impingea sa reusesc, sa castig, sa le arat tuturor cine sunt. Sa le dau peste nas celor care radeau de mine, fie ca-s prea grasa, ca-s saraca sau viata nu fusese atat de blanda cu mine.

Si altcineva din mine vroia doar sa fie. Asa cum e, cu bune si cu rele, sa isi strige adevarul in gura mare, durerile, abuzurile, tristetile si bucuriile. Sa nu se mai rusineze, sa nu mai minta, sa nu mai faca pe plac nimanui si sa nu mai incerce sa fie ‘perfecta’ pentru a putea sa isi permita sa fie fericita.

Era intuneric, durere si chin. Erau momente cand cele doua se luptau si in luptele acelea eu pierdeam mereu. Intre cele doua nu exista liniste, ci doar RAZBOI. Aproape un an si jumatate am fost pe acel camp de lupta intre cele doua, si nu de putine ori imi doream sa ma omoare, sa se termine, sa se faca liniste.

Pe acest blog sunt doar cateva momente surprinse, pentru ca in iulie 2016 ma resemnasem. Nu mai credeam in mine, in puterea mea, in altcineva, care ma putea salva. Aruncasem steagul, eram infranta. Mi-am trait in continuare viata fara speranta, pana cand o luminita la un capat de tunel a licarit.

Pot doar sa spun atat: ACUM SUNT APROAPE ACASA. Si promit sa iti povestesc cum am reusit sa ies din acel camp de lupta, sa fac pace intre inger si demon si sa traiesc impacata cu amandoua.

Am revenit si asta imi da o stare de bine. Azi pot sa ma bucur de o regasire. Azi sunt in drum spre casa din nou, mai aproape si mai bine ca niciodata!

Un zambet…

Posted on de drumulmeusprecasa

 

In dimineata asta cu greu mi-am trezit corpul adormit din asternuturile racoroase, desi in vis auzeam ciripitul pasarelelor de la geamul meu. Am deschis ochii si un zambet larg s-a asezat pe fata mea, m-am intins cu miscari lenese de felina si am asteptat cateva minute acolo pe salteaua pufoasa asemeni unui nor alb de pe cerul albastru. Dupa ce mi-am alintat trupul cu un dus caldut si cu miresme relaxante, l-am acoperit cu haine colorate si lejere, mi-am luat geanta, telefonul cu castile si am plecat.

Pe strada fredonam o melodie. In fata mea apareau siluete, se apropiau, observam grijile, cearcane, mers apasat sau domol, umeri lasati, caldura apasatoare amortise miscarile oamenilor. Ei treceau pe langa mine, ma fixau si parca treziti din gandurile lor, se intrebau ce nu e ok la mine. Ii vedeam cufundati in telefoanele lor, atingand frenetic ecranele cautand cu disperare ceva. O tipa vorbeste tare, gesticuleaza si se agita, o aud desi am muzica la maxim in casti, zambesc si fredonez in continuare melodia mea.

Ajunsa in piata, fetele taranilor din spatele tarabelor sunt la fel de lipsite de viata, triste si preocupate, nu primesc nici aici raspuns la zambet.

Ies din piata si ma plimb pe strada, vad o printesa imbracata in roz de vreo doi anisori, cu parul prins in codite si cu ochisori vioi de culoarea smaraldului, ma priveste sfioasa si zambeste, ii intorc zambetul si o salut.

Sunt multumita, am intalnit azi sute de oameni si doar un pui de om ce mi-a zambit.

Despre dependenta

Posted on de drumulmeusprecasa

ID-100137119.jpg

Photo by David Castillo Dominici.

Ma lupt de ani de zile cu dependentele mele:  de mancare, de a le face altora pe plac, de a fi fiica, sora, prietena sau colega perfecta, de a fi iubita si apreciata, si caut in jur validare. Am obsesia lucrului bine facut si mereu fac totul cu simt de raspundere, dar pana nu mi se spune ca si cat de bine am facut nu simt ca am facut destul.

Probabil ca daca sap adanc in copilaria mea o sa inteleg ce ma face sa am atat de putina incredere in ceea ce stiu eu ca fac bine si de ce intotdeuna ceea ce spun ceilalti, este mai important in mintea mea, decat ceea ce cred eu.

Constant duc o lupta cu mine. Cand sunt puternica si stiu cat de multe pot face si cat am realizat pana acum, cand sunt o copila speriata de propria umbra, ce cauta alinare in bratele oricui i-ar oferi un pic de atentie. Permanent fluctuez intre cele doua stari.

Uneori dependenta de sentimente este cea mai greu de depasit. Avem impresia ca daca oamenii din jurul nostru nu ar mai fi sau nu ne-ar mai impartasi sentimentele ne-ar putea darama precum castelele de nisip peste care trece apa marii. Teama este atat de mare incat devenim dependenti. Uneori ne este rau sa fim in preajma unor oameni, dar nu ne putem dezlipi. Uneori parintii, fara sa isi dea seama ne fac dependenti de ei, alteori prietenii, sotii sau sefii. Oricare ar fi dependenta, nu ne este de folos. Ne rapeste libertatea si linistea sufleteasca.

Traim cu frica ca vom pierde ceea ce cu greu am dobandit si ne tinem strans ca nu cumva sa apara cineva sa ne ia premiul. In viata trebuie sa existe un echilibru si o detasare in acelasi timp. Fiecare trebuie sa isi cunoasca valoarea si sa stie cat de mult merita. Trebuie sa lasam vocile din exterior sa faca zgomot, dar sa nu dansam pe muzica lor. Vocea interioara trebuie sa fie mereu mai puternica decat vocile din exterior. Inima stie mereu ce este mai bine si unde trebuie sa lucram.

Pentru a ne desprinde de dependenta trebuie sa ne conectam la noi, la vocea inimii, sa meditam, sa o intrebam si mai ales sa o ascultam. Ea mereu stie mai bine decat oricine ce avem nevoie si incotro sa ne indreptam.

Intr-o relatie de dependenta viata este mai degraba un chin. De ce sa traiesti asa cand poti fi liber si alege cum sa fie viata ta, fara ca cineva sau ceva sa dicteze alegerile tale!

Azi m-am desprins si mi-am cautat echilibrul si linistea s-a asternut in mine. Nu stiu pentru cat timp, dar sunt recunoscatoare ca imi este bine si nu-mi mai este teama!

Draga inima…

Posted on de drumulmeusprecasa

ID-100111764

Photo by FrameAngel.

Nu pot dormi! Simt un nod in gat, imi vine sa urlu, sa fug, sa plang. Simt ca a devenit un drog, imi face inima sa bata mai tare, am nevoie din ce in ce mai mult. E ca o injectie cu fericire, e atat  de ciudat.

Visez cu ochii deschisi! Zambesc! Simt ca somnul imi e dusman, mi-l ia si ma sperie. Nu am simtit niciodata ce simt acum. Niciodata! Ma alinta si alina, ma asculta si ii pasa, mai mult decat de sine, pana si asta ma sperie.

Ma intreb de ce acum? De ce asa? Cand rabdarea mea a ajuns la limita, cand vreau sa-mi schimb viata, cand vreau sa fiu fericita in fiecare zi? Oare asta e raspunsul la rugaciunile mele?

Sunt pierduta si nu stiu unde sa ma caut, nu mai am chef de nimic, nici sa dorm sau sa mananc, imi vreau doar doza de fericire, inima bate atat de tare si simt in stomac fluturi mii ce se zbat. Oare am luat-o razna? Oare exista cu adevarat? Sau e doar un vis? Nu-i prima oara cand visez si ma trezesc speriata pentru ceea ce am pierdut, caci era doar un vis.

De ce ma face sa ma simt atat de bine si apoi atat de rau? De ce nu ma pot opri?

Tot amalgamul de intrebari, sentimente si temeri s-a oprit. Ies din acesta si privesc la viata mea. Fara sa judec si sa ma judec. Accept fiecare compromis, sacrificiu si vis. Le-am avut si le-am aruncat intr-un colt al sufletului meu. Uitate acolo ele asteapta sa fie salvate, scoase la suprafata si eliberate. Frici, vina si neliniste, toate se uita la mine si ma invaluie. Vorbesc cu luna si cu stelele si ele imi soptesc: ‘Ia-o usor!’ As vrea, dar pot? ma intreb.

Cineva, ceva imi sopteste: ‘Meriti sa fii fericita, sa zambesti si sa iubesti, sa fii iubita asa cum ai visat si sperat. Lasa fricile si crezi in inima ta, ea stie ce e mai bine pentru tine!’

N-am stare, scriu si sterg ce scriu, simt ca mi-e frica din nou sa vad adevarul, sa il accept si sa traiesc conform lui. Deja imi este dor! Cum voi putea sa traiesc fara tot ce sunt cand sunt sub vraja lui?

Nimic nu e intamplator, iar inima ta stie de ce bate mai tare!!!

 

Oare unde vom ajunge?

Posted on de drumulmeusprecasa

ID-100394230.jpg

Photo by saphatthachat.

Uneori simt ca nu mai pot respira. Ma simt pustiita, lipsita de iubire, singura si parasita. In lumea asta nebuna imbratisarile, cuvintele de incurajare si iubirea sunt ultimele pe lista. Totul se duce de rapa. Ne ingropam in vise fara nici un sens, suntem in permanenta competitie cu altii si nu ne mai pasa de nimic altceva.

Nu ne mai vorbim, doar ne dam rapoarte, in functie de itemi pe care i-am avut pe lista. Mai taiem cate ceva cand l-am rezolvat. Nu ne mai  ascultam, nu ne mai bucuram, mergem doar cu valul. Sentimentele, emotiile si lacrimile sunt lipsite de sens, suntem prea slabi daca ajungem sa plangem, daca am obosit.

Nu mai facem dragoste, facem sex, manati de nevoile carnale si nu de dorinta, pasiune si iubire. Copii sunt tot acolo pe lista, inca un lucru de bifat si ne miram ca nu mai vin, ca nu ne aleg, de ce ar face-o bietii de ei.

Mergem in vacante pentru pozele de pe retelele de socializare, nu pentru a ne odihni si a bucura de locurile descoperite alaturi de oameni dragi.

Preluam visele parintilor, sotilor si prietenilor pentru a ne integra, uitand de chemarea sufletului nostru. Ii dam in cap, ne ingropam visele sau le aruncam la gunoi. Altele sunt prioritatile, nu propria liniste si pace.

Ne transformam in versiuni imperfecte ale noastre, de teama sa nu fim striviti de dispretul celor din jur, in cazul in care am alege fericirea noastra.

Am obosit si m-am saturat sa ma aliniez. Vreau sa rup si sa ma rup de dorinta asta nebuna de a-i multumi pe ceilalti, impotriva mea.

Oare unde vom ajunge?

Mi-e dor…

Posted on de drumulmeusprecasa

ID-100340296

Photo by nenetus.

Mi-e atat de dor de zilele de vara, de vacanta, de liceu si de rugamintile catre parinti sa stam afara pana-n miez de noapte. Mi-e dor sa ne jucam si sa facem galagie pe strada, sa ne ofticam si sa nu ne mai vorbim cateva zile.

Mi-e dor de liceu si de fluturii din stomac cand ne intalneam fata in fata, de profa de geogra si de diriga. Mi-e dor sa chiulesc cu fetele, sa mergem in parc sau la biliard. Mi-e dor de meditatii si de emotii la teza, mi-e dor sa citesc romane romanesti si sa ridic mana la ora. Mi-e dor de mirosul de creta si sunetul mult asteptat al clopotelului cand urmeaza sa te asculte la fizica.

Mi-e dor sa n-am griji, altele decat cum sa-mi aranjez parul sau sa-mi pregatesc copiutele pentru la lucrarea de control. Mi-e dor de locul meu din prima banca de la mijloc. Si mi-e dor de mine. Mi-e dor sa joc baschet cu baietii si mi-e dor sa joc volei cu fetele.

Mi-e dor de balul bobocilor la care mergeam in fiecare an, mi-e dor sa plang ca il vedeam cu alta. Mi-e dor, atat de dor!!!

Am uitat sa zambesc, am uitat ce inseamna emotia. In schimb stiu ce este stresul, il las sa ma invaluie si sa ma tina departe de tot ce este mai frumos in viata mea. Acum avem case, joburi, familie. Nu mai avem timp sa ne jucam, sa zambim si sa fim recunoscatori! Acum ne stresam ca vrem sa ne luam nu stiu ce pat, care e prea mare si nu incape in dormitorul nostru, din apartamentul nostru prea mic! Nu stim sa ne bucuram pentru ce avem, ci ne uitam la ce ne lipseste. Inainte daca aveam bani de inghetata, suc sau seminte eram in al noulea cer, azi ne uitam la banii din cont cu frica, ca o sa dispara, asa ca nu ne mai facem placerile.

Viata noastra se petrece la munca, acolo e universul nostru. Locul pe care il detestam cel mai mult e casa noastra, nu acasa, nu cu familia, prietenii, ci ne impartim viata cu slujba, si o luam cu noi peste tot. Ne vindem viata, familia, prietenii, timpul pe bani. Putini sau multi, nici nu conteaza…

Oare de ce nu ne mai bucuram, asa cum o faceam cand eram copii? Oare ce ne-a rapit sufletele pline de emotii si iubire? Oare de ce ne-am transformat in niste roboti incercanati, lipsiti de viata si fericire? Cine suntem? Si unde ne-am lasat copii din noi? De ce i-am abandonat?

Simt cum imi ingheata inima gandindu-ma ca acolo undeva in lumea asta mare este un copil speriat, haituit, abandonat care nu stie de ce a ajuns acolo si de ce nu vine nimeni sa il ia acasa. A uitat de mult ce inseamna sa fie imbratisat, iubit si sa rada. Nu mai vrea jucarii, vrea doar sa se intoarca acasa, sa simta din nou bucurie, sa lase responsabilitatile, banii si grijile in seama altora. Vrea sa se joace si sa rada, atat!

Copilul asta pierdut in lumea mare isi cauta drumul spre casa, s-a saturat sa fie responsabil si vrea sa se joace, sa deseneze, sa danseze, sa invete lucruri noi, sa citeasca, sa viseze cu ochii deschisi. Nu vrea sa mearga la job, sa faca bani sau cariera! Vrea doar sa poata sa rada in hohote si sa nu-i pese ca lumea se uita urat. Vrea sa mearga pe bicicleta si pe role, vrea sa se imbrace cu blugi rupti si cu tricoul cu vedere la buric. Vrea sa se dea in toate draciile din parcul pentru copii si sa manance inghetata pana il doare in gat.

Vreau sa dorm la pranz si sa ma uit la desene animate, sa ascult muzica cu volumul la maxim si sa tin un jurnal in care scriu cu carioci colorate. Vreau sa-mi pun postere pe pereti si sa ma joc elesticul in fata blocului. Vreau toate astea si vreau sa-i spun acestui copil speriat ca sunt aici si ca il iubesc, si mai ales ca ii dau voie sa fie.

Cine da o tura cu mine?

 

 

 

Eliberare

Posted on de drumulmeusprecasa

ID-10034718

Photo by Jomphong.

Acum stau in pat, in camera mea, cu laptopul in brate si ascult pasarile cantand in timp ce soarele se duce la culcare, cu totii suntem obositi. Ultimile trei saptamani au fost pline, cu suisuri, cu coborasuri asa ca in viata. Acum s-a asternut linistea, cand scriu am un zambet pe fata si simt cum lumina ma invaluie si ma poarta pe brate.

Probabil asa se simt toti oamenii dupa ce trec prin perioade solicitante, iar la finalul cursei sa asterne mult cautata pace. Suntem pusi de propriile ganduri si prin ele la cele mai ciudate incercari, ne zbatem si ne luptam cu teama, singura care ne impiedica sa ne atingem scopurile. Alergam si apoi ne punem piedica, ne prabusim doar pentru a ne ridica mai puternici, ne doare, dar ne mandrim cu vanataile dobandite. Ele, vanataile, ne sunt amitirea vie a succesului, cand realizam ca am reusit le adoram, desi simpla atingere a lor ne doare.

De cate ori m-am gandit sa renunt? Nu as putea numara, n-as stii sa numar, dar se apropie de infinit. Vroiam sa-mi fac bagajele in liniste deplina si cand nimeni nu se uita sa fug, pe usa din spate si sa nu ma mai uit inapoi, uneori as fi plecat fara sa iau nimic, pur si simplu, mi-as fi dorit sa dispar si atat. Imi aduc aminte cum imi faceam tot felul de scenarii si toate aveau drept rezultat: renuntarea. Dar iata-ma tot aici, pe baricade, mai determinata ca niciodata sa duc la capat ceea ce mi-am propus.

Nu s-a schimbat nimic in bine din exterior, as spune chiar ca totul e mai rau, dar stii ceva, eu stiu in sufletul meu ca cel mai usor sa te eliberezi este sa-ti faci treaba pana la capat. Daca o sa ma mai gandesc sa renunt pana la final? Mai mult ca sigur, dar cert este ca nu o voi face. Poate din orgoliu, poate din alte motive.

Azi ma simt eliberata, calma, linistita, dar mai presus de toate mai puternica. Am invatat si invat in fiecare zi lectia rabdarii, a compasiunii si a iubirii. Incerc sa inteleg cum functioneaza legile Universului, cum functioneaza mintea umana, cum sunt eu, ce imi doresc si unde vreau sa ajung.

Dumnezeu mi-a aratat azi puterea pe care o am si m-a lasat sa o folosesc. Sunt recunoscatoare, fericita si multumita!