Photo by saphatthachat

In drumul meu spre casa m-am saturat sa ma simt neadecvata, defecta si sa fiu judecata, indiferent de ce as face. Inteleg ca e mai usor sa arati cu degetul, sa critici si sa-ti dai cu parerea cand nu este despre tine, cand nu esti tu cel pus sub lupa. Poate nici eu nu sunt mereu impacata cu deciziile mele, nu stiu daca drumul ales e cel mai potrivit, dar e alegerea mea si vreau sa traiesc cu ea fara ca cineva sa-mi spuna: mai bine faci altceva.

M-am saturat de parerile altora, de modul in care oamenii se uita la tine si isi zic in gand, fara sa poata sa isi controleze mimica si gesturile: ‘Vai saraca, si cand ma gandeam ca e ceva de capul ei.’ Daca ar fi sa invat ceva din toate sentimentele pe care le am acum, acel lucru ar fi sa nu mai judec la randu-mi. Nu stiu de cate ori ma voi mai intalni cu fetele lor pline de ‘compasiune’, dar stiu ca nu vreau sa ma vorbesc si sa mai comentez nimic din ce fac altii.

Cat despre mine, voi face in asa fel incat sa-mi traiesc viata cat mai departe de ochii lumii, cat mai frumos si mai aproape de adevar. Fara sa ma vad nevoita sa ma justific sau sa deschid usa sufletului meu tuturor. In lumea mea, familia si prietenii sunt departe, ma gandesc uneori ca poate daca gasesc drumul spre casa, vor fi si ei acolo. Dar astea sunt asteptari si cum despre asteptari am vorbit ieri, realizez ca asta este ceea ce mi-as dori dar nu si ceea ce se va intampla.

Cineva a zis mai bine sa fiu singur decat cu o companie nepotrivita, din fericire eu stiu ca nu sunt singura niciodata pentru ca Dumnezeu e alaturi de mine, chiar si atunci cand eu uit de El.

Azi desi pasarile tot mai canta superb si aerul proaspat al diminetii imi invadeaza camera, soarele se ascunde printre nori si uneori picura cate o lacrima, asa cum au cazut cateva lacrimi si pe obrazul meu. Am atat de multe de invatat in drumul meu spre casa…

Citim carti, mergem la cursuri si intalnim oamenii mai aproape in drumul lor spre iluminare si visam, aspiram la a ajunge ca ei, dar vrem totul imediat, dintr-o inghititura daca se poate, si astfel nu ne dam seama ca trebuie sa urcam pas cu pas si nu putem zbura. Prefer sa-mi traiesc viata minut cu minut, stiu unde vreau sa ajung, am rabdare.

Ii las pe toti cei care se uita la viata mea sa o priveasca cum vor ei, pentru ca oricum nu vor stii niciodata ce este acolo defapt, pentru ca s-au grabit sa judece, sa puna etichete si poate sa se simta superiori, inainte de a cauta adevarul.

Ii iert pe toti oamenii din viata mea care m-au facut sa ma simt neadecvata, defecta, m-au judecat si au stiut ei ce este mai bine pentru mine. Ii iert, fara sa sper ca intr-o zi vor vedea cum sunt eu cu adevarat, caci nu ma mai astept la nimic.

Ploaia s-a oprit si afara si in sufletul meu, iar razele soarelui isi fac loc printre nori…